criza sufletească, în două scurte episoade

Criza spirituală a lumii se vede „de la o poștă” în muzica pe care o ascultăm. Mai jos sunt câteva gânduri scrise la o lună distanță, in fapt despre același lucru. Și, in ambele situații, recurg la un model: maestrul Ion Piso, cel mai mare tenor pe care l-a dat Țara noastră până acum.

12 septembrie 2023:

Într-un moment de respiro, prețios și rar, încercai să îmi bucur sufletul cu o muzică de calitate… și am ales să îl reascult pe maestrul Piso care are o interpretare fantastică, tulburător de frumoasă a „O, Mädchen, mein Mädchen” (compoziția lui Franz Lehar, parte a dramei „Friederike”). Fac o digresiune și spun că dacă îl întâlneam pe maestru în anii copilăriei nu mai fugeam de germană, ci înspre ea.

Ei bine, și cum mă cufundam eu în lumea minunată a dragostei mărturisite de Goethe pentru Friederike, surâzând la armonia și „rotunjimea” frânturilor nemțești pe care numai un român genial ca maestrul Ion Piso putea să le redea cu căldură, în timpul părții în care tensiunea atingea cote maxime… brusc se oprește muzica si intră brutal în scenă o reclamă la absorbante… 🙄

O reclamă de 3 secunde care te scoate complet din universul muzicii și te enervează la culme. Pe loc mi-am adus aminte de ce nu mai suport iutubul, căci este total incompatibil cu conceptul de audiție. Dacă asculți bumți-bumți sau plânsete pe 3 note despre dușmani/femei, imposibil să te deranjeze. Dar dacă respiri muzica aceea prin toți porii, dacă o trăiești și te trăiește, atunci au revoir. Și, evident, starea de disconfort creată nicidecum nu avea puterea de a mă convinge să plătesc o corporație ca să ascult neîntrerupt. Bombănind, m-am dus în birou, am scos cd-ul original și i-am „play”. Ah, ce lume!

Pentru cine dorește să se ridice deasupra cotidianului diluat în care ne aflăm, vă recomand să ascultați albumele scoase de Electrecord („Din marile succese ale lui Ion Piso, vol 1 și 2) și să citiți cartea sa „Criza operei” care se găsește în toate bibliotecile și librăriile care contează ale lumii. Și veți ajunge să oftați și dv, alături e mine, căci veți înțelege: Ah, ce lume (a fost, și ce lume este)!

16 octombrie 2023:

Cât de mult a decăzut umanitatea și, în special, segmentul tânăr al acesteia, care s-a transformat, în medie, în „consumator” în materie de creație și audiție muzicală! Și nu o zic eu, neica nimeni, ci maestrul Ion Piso a demonstrat asta printr-o carte fabuloasă (Criza operei), care a făcut senzație pe toate continentele …

Iată încă un exemplu al acestei crize, care în sine e una spirituală, că tot e de actualitate „știrea” cu apariția efemeră pe panourile din Times Square a unui individ „celebru” … Putem, oare, compara versuri precum cele ale poetului Lucian Avramescu (care s-a dedicat în ultimii săi ani de viață colecționării unor fantastice artefacte țărănești, de piatră) precum „Bună seara iubito, te-aștept ca și când, numai dragostea noastră ar fi pe pământ”, cântate pe muzica fantastică a regretatului Adrian Enescu, cu… toca toca?

Mie îmi aduce aminte doar de numele lui neghiniță, „ucigă-l toaca” 😂 că de emoție a acordurilor sau a versurilor nici că poate fi vorba… Și am luat un exemplu „recent”, din anii 80. Nu mai vorbesc de muzica tradițională, cea clasică, sau chiar cea religioasă…
Of🤦‍♀️