Gândul de dimineață: ne vom trezi prea târziu? 


Actualizare: Mai multe poze din Rio puteți găsi aici. Aceeași situație se înregistrează, de pildă, și în Grecia la 10 ani după Jocurile Olimpice, sau în Portugalia după EURO 2004 (aici și aici) sau, mai recent, după EURO 2012 în Polonia și Ucraina. Ceea ce arată că problema este una de sistem. Sistemul nostru cel de toate zilele.

La doar 6 luni de la încheierea jocurilor olimpice de la Rio de Janeiro, realitatea crudă înlocuiește vraja ce pusese stăpânire pe întreaga lume.

Aceste imagini arată impostura și incapacitatea competițiilor de acest gen de a genera niște „forward linkages” cum spunea Albert Hirschman sau pur și simplu de a avea o utilitate publică și o finalitate socială. Generează doar consum din partea noastră, a tuturor (third party) şi mulţi bani pentru cine trebuie. În rest Dumnezeu cu mila. Continuarea

Furia ce ne dezbină


În istorie, schimbările s-au făcut întotdeauna prin manifestarea a două atitudini:
1) voința de a schimba starea curentă și
2) disponibilitatea de auto-sacrificare (a propriei persoane) pentru câștigul colectiv.
Iar motorul acestei schimbări a fost de cele mai multe ori generația tânără. De ce? Pentru că ea este unica posesoare a unor calități simultane: este avântată (deci destabilizantă), entuziastă (deci rezistentă), idealistă (știe ce vrea pentru colectivitate) și nu are nimic de pierdut (deci luptă până în pânzele albe pentru idealul său) pentru că încă nu a acumulat nimic (membrii săi sunt prea tineri, neavând fie averi, fie poziții în ierarhia socio-profesională, fie calitatea de membru al unei noi familii).

Mișcările din ultimele zile din România arată de ce, din păcate, acestea nu pot avea o finalitate colectivă pozitivă. Ieșirile nocturne de la noi nu vor duce decât la prelungirea tensiunilor sociale, învrăjbirea dintre clase sociale și categorii demografice, afectarea sectorului economic și, poate cel mai grav, oboseala prematură (la propriu și la figurat) a unei noi generații, deci pierderea potențialului său de manifestare din viitor. Iar pierderea acestor viitoare manifestări se traduce ori prin:

Continuarea

Anul nou pe vechi în Basarabia


„Numai o dată-n an e plugărelele”, adică ultima zi din an.
Suntem în Basarabia, în Crihana Veche, lângă Cahul, și așteptăm cu interes prima zi a noului an (pe stil vechi), numit aici „primăreț”, de Sfântul Vasile.
La ora 17 astăzi, 13 ianuarie 2017 tocmai s-a gătat Festivalul internațional al datinilor și obiceiurilor de iarnă „Capra, Turca, Breaza”, ediția a treia.
Festivalul ce a reunit reprezentanți ai comunităților românești din Moldova, Ucraina și România a fost un succes, privit de sute de localnici și invitați de seamă.
Pe timpul zilei, caprele animate de feciori neînsurați au creat o „vamă” la intrarea în sat: contra unor sume modice de bani, cetele dau voie mașinilor să circule.
Acum vor umbla pe tot parcursul nopții pe uliţele satului caprele și cetele de colindători, care să vestească sărbătoarea și să aducă voie bună în gospodării. Toți banii colectați de capre vor fi donați și folosiți pentru repararea sălii de sport locale (încălzire, renovare și acoperiș).

Mâine va urma bătaia caprelor, izbanda Caprei mari și hora satului în jurul rugului aprins. Bucurie! La mulți ani binecuvântați!

PS: Fotografiile nu sunt excelente calitativ, căci sunt cu telefonul.

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

Colinda sufletului nostru


image

Astăzi nu se mai colindă precum odinioară. Dar nici colindul nu mai e la fel primit. În special la oraș, dar nici la sate …
Ca să ne reamintim împreună de ce tradiția are sensul ei, haideți să așteptăm Crăciunul cu bucurie în suflet și să ascultăm colindul scris de Adrian Păunescu și interpretat de Aurel Moldoveanu.
„N-a murit colindul nostru, se mai poate, se mai poate, leru-i ler, florile dalbe, la mulți ani cu sănătate. Vin copiii să dezlege din obraji fantasme roșii. Hei! Primiți-i cu colindul că tresar în ei strămoșii!

În poza atașată apar prichindei aflați la urat pe uliţele şi străzile Bucureştilor, 1929, fotografie colorată de Istoria românilor în culori.

Tumultul zilei – Berlin, Ankara și noi


mircea-eliade

De multe ori m-am întristat când am auzit de dărâmarea sau bombardarea lăcașurilor de cult și a templelor vechi de secole, activitate intensă mai ales în părți de lume „fierbinți” azi precum Siria sau Iraq. Dar Mircea Eliade ne aduce aminte de gândirea tradițională, diferită de cea a noastră, a oamenilor moderni: „Deosebirea ontologică din ce în ce mai limpede dintre Cosmos şi imaginea sa sanctificată, Templul, mai arată şi că sfinţenia Templului este la adăpost de orice corupţie pământească, pentru că planul arhitectural al Templului este lucrarea zeilor şi se găseşte, aşadar, foarte aproape de zei, în Cer. Modelele transcendente ale Templelor se bucură de o existenţă spirituală incoruptibilă, cerească. Prin mila zeilor, omul ajunge la viziunea fulgurantă a acestor modele, pe care se străduieşte apoi să le reproducă pe Pământ. … [astfel de lăcașuri] nu era[u] altceva decât copia aproximativă a modelului transcendent: el[e] putea fi pângărit[e] de om, însă modelul nu, pentru că nu făcea parte din Timp.” (Mircea Eliade, Sacru și profan, p. 48, 2005, ed. III, Humanitas).

Dincolo de chestiunea aceasta, am observat o frenezie în mediul virtual (cel mai comod tip de răspuns, ce de multe ori nu duce către nicio finalitate) și o explozie a numărului de „specialiști” care ne învață cum trebuie să interpretăm economic, geopolitic sau militar noul context internațional. După cele întâmplate în 19 decembrie la Ankara (împușcarea ambasadorului Rusiei) și Berlin (atentatul asupra târgului de Crăciun), văd înșiruit pe „peretele” feisbucian tot felul de prognosticuri sumbre, tot felul de analize și para-analize referitoare la cât de rău va fi 2017. Din nou, gândire tipică de om modern care nu pricepe cum stau lucrurile. Dar ia să vedem ce zice Eliade referitor la omul religios, omul tradițional și cum înțelegea el Timpul și Lumea (da, ăla pe care îl ponegrim că-i limitat, învechit și primitiv): „Deoarece Anul Nou este o reactualizare a cosmogoniei, el implică reluarea Timpului de la începuturile sale, adică refacerea Timpului primordial, a Timpului „pur”, cel care exista în momentul Creaţiei. Anul Nou era aşadar un prilej pentru „curăţirea” de păcate şi alungarea demonilor sau măcar a unui ţap ispăşitor. Nu este vorba doar de sfârşitul efectiv al unui anumit interval de timp şi de începutul unui alt interval (cum îşi imaginează, de pildă, un om modem), ci şi de abolirea anului trecut şi a timpului scurs. Acesta este şi sensul purificărilor rituale: o ardere, o anulare a păcatelor şi a greşelilor individului şi ale comunităţii în ansamblu, şi nu doar o simplă „purificare”.” (Mircea Eliade, Sacru și profan, p. 61, 2005, ed. III, Humanitas).

Ce s-a ales de Europa noastră? Pentru ce am mai pătimit noi, românii, atâtea secole în care am oprit prin Mircea, Ștefan, Mihai sau Țepeș forța otomană, să nu intre în rândurile creștinătății europene? Mai ales că această luptă s-a soldat cu sacrificii uriașe, atât civilizaționale (înapoierea de care azi Vestul ne ceartă, că nu suntem la standarde), cât și biologice (generații întregi de bărbați, femei și copii care la propriu și-au dat viața pentru un ideal de care azi ne batem joc ori spunem că e inventat, dispărând cu ei și stocul vital identitar, gena morală, bunul simț, dragostea de neam și Dumnezeu, voința socială și spiritul de sacrificiu). Care a fost rostul, dacă tot aici am ajuns? Poate a fost o sursă de demnitate și onoare, dar ce te faci când mori cu demnitatea și onoarea-n mână? În gând cu această întrebare ascult știrile de azi, de la radio: „în toate orașele din Germania în care sunt amenajate târguri de Crăciun s-a dat dispoziție ca toate locațiile să fie înconjurate de bariere de beton și păzite de forțe de ordine speciale, înarmate. Măsuri similare luate în Belgia, Franța, Anglia și Italia”.

Păi să mai zici ceva?

 

Voință și caracter vs. lene și orgoliu


De fiecare dată, fără excepție, am apreciat mai tare tinerii care sunt muncitori în fața celor inteligenți. Raționamentul este simplu: degeaba pricepi dacă ești puturos sau, mai rău, orgolios.

Ideal tipic vorbind (căci la orice „teorie” sunt atașate și excepțiile de rigoare), atunci când știi că poți nativ să faci ce alții nu pot, ispita culcatului pe-o ureche și a „descurcatului” e mare. Și ajungi să irosești talanții. Pe de altă parte, atunci când vezi că ție îți e mai greu să înțelegi, să interiorizezi, să creezi decât le este altora, în tine poate exploda voința, cu condiția să te ții de treabă indiferent de situație, psihologizări și prioritizări. Dacă ai voință și muncești foarte tare, e imposibil să nu reușești ceea ce îți propui. Exact ca în fabula cu broasca țestoasă lentă și iepurele șmecheraș. Ba mai mult, alegând să muncești constant, zi de zi, săptămână de săptămână, concentrându-te pe scopuri și idealuri mărețe, reușești să îți clădești și caracterul, care este un câștig uriaș.

Dar ideea asta pe care o aplic la catedră de peste 8 ani de zile nu îmi aparține, ci am aflat-o și eu, la rându-mi, de la 3 mari gânditori români pe care i-am citit în facultate:

  • Mihai Eminescu (caracterul unui om e mai presus decât inteligența),
  • Dimitrie Gusti (voința este esența realității sociale) și
  • Mircea Vulcănescu (munca și puterea de sacrificiu pot crea o comunitate de simțire sau o generație creatoare).

Mai jos aveți o mini-discuție TED care redescoperă roata în ceea ce privește fix chestiunea de mai sus, prezentând-o ca pe o „nouă descoperire”. Dar ce să zic, e fain că încep și occidentalii să se mai trezească, chiar dacă aleg să continue exasperant cu obsesia lor de a număra tot ce le pică în mână (vezi video).

Vorba lui Aristotel: „Suntem ceea ce facem în mod repetat, prin urmare excelența nu este o acțiune, ci un obicei”.

Întru mulți ani!


image

A mai trecut un an. Cu bune și cu rele. Cu surprize și cu provocări. Aștept cu interes Noul An ce va să vie.
Și pentru că uneori trebuie să ne mai schimbăm perspectiva, să ne bucurăm de ceea ce avem și ceea ce suntem, vă reamintesc un moment tipic pentru un revelion de calitate, marca Horațiu Mălăele:
http://youtu.be/enHzzDekjvA
În același timp, e musai să ne aducem aminte cum era în trecut sărbătorită trecerea între ani. Noaptea zilei de 31 decembrie era vreme de colindat, era seara Sfantului Vasile cand se rosteau urari:
„Asta seara-i seara mare 
Seara Sfantului Vasile…
Seara Sfantului Vasile
Sa va fie el cu bine
Si noua si Dumneavoastra…
Seara Sfantului Vasile
Sa va fie tot spre bine 
La multi ani cu sanatate 
S-aiba si plugarii parte…
Sfant Vasile cel frumos
Sa va fie de folos…
Seara Sfantului Vasile 
Fie-va, gazde, cu bine 
La multi ani cu sanatate 
Si spor mare la bucate…
Sfant Vasile intr-ajutor
La multi afli cu sanatate…”

La mulți ani binecuvântați, fericiți și plini de iubire, nădejde și reușite!