Un articol (ca multe altele) cu un scop precis de deconstrucţie. Pe faţă. Atât de pe faţă că îmi vine să.. Mă abţin. Îl voi comenta.. tot săptămâna asta când o să am niţel timp. Pentru cei care mai deschid o carte din an în Paşte (care nu e de comentarii sau biografia lui Sexxy Brăileanca) articolul este revoltător. Pentru restul.. este, în sfârşit, adevărul revelat! Printre indivizii supraapreciaţi, dna profesor universitar Zoe Petre (care ne reface – ca să nu zic că falsifică – istoria fără pic de.. jenă sau ruşine), se află şi Nichita Stănescu.
Şi pentru că tot este un personaj mediocru, supraapreciat în mod intenţionat (în detrimentul adevăraţilor) şi care dăunează grav substanţei.. societăţii civile, vă propun două creaţii aşa, ca de noapte bună. Hotărâţi voi.
Hai.. caramba, dna profesor Zoe Petre! Să vă fac cadou un volum cu scrierile lui Platon? Se pare că (printre alţii) v-a scapat şi nenea ăsta.
Poem
Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...
(Din volumul „O viziune a sentimentelor”, 1964)
Poem – Tu plutesti…
Tu pluteşti ca un vis de noapte
deasupra sufletului meu.
Iţi sprijini tâmpla
de inima mea ca de o piatră roşie,
şi aştepţi să-ţi spun numele
tuturor lucrurilor
pe care eu am isprăvit de mult
să ţi le mai spun.
Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârşită,
înclinată ca mătasea unui steag
într-o zi fără vânt.
O, nu pleca nicăieri!
Îmi voi rupe inima cu un singur gest
al mâinii,
ca să răsară durerea care ştie
numele durerii,
ca să răsară dragostea mea de bărbat
care ştie numele tău ciudat, de femeie.
(Din volumul „Dreptul la timp”, 1965)
Ovidiana 