Baba asta ne învață o lecție usturătoare: demnitatea. Dar demnitatea nu este doar cea moștenită, conturată de mari figuri ale istoriei sau mari gesturi clăditoare care te înalță pe tine, ca individ, odată cu poporul din care faci parte. Mai este și un alt tip de demnitate, un al doilea nivel, care, pentru a fi sănătoasă (constructivă), în mod necesar trebuie să se așterne pe fundamentul demnității istorice (fie la nivel de neam, de comunitate sau de familie). Această dispunere asigură dăinuirea în viitor (paradoxal) prin fiecare personalitate ce contribuie la aceasta … dar nu oricum, ci prin muncă asumată. În această băbuță anonimă eu recunosc salvarea mea, a noastră – atât la nivel simbolic, cât și la nivel cât se poate de pragmatic.. Aceasta este România invizibilă, cea pe care o iubesc.
Dar când vine vorba de fiecare dintre noi … cât de mult ne asumăm din locul, timpul și sufletulce ne înconjoară? Și câți dintre noi ieșim din matrix și … muncim cu adevărat cu Celălalt în minte și în suflet?
Pe de altă parte, avem „statul … degeaba”, un regim de hiperfiscalitate, un monstru fără organicitate și fără legitimitate de peste 8 decenii, care ne consumă energiile vitale și ne afundă tot mai mult în subistorie. Hai … caramba, putere ce ne confiscă viitorul!
(click pentru imaginea mărită) © Foto Sorin Onisor
