Ușor-ușor, se începe recâștigarea demnității atât de îndesată sub pământ de diverși.. disidenți

Aveți mai jos câteva fragmente dintr-un interviu luat regizorului debutant Constantin Popescu jr. El a făcut posibilă transpunerea pe ecrane a luptei și rezistenței anticomuniste a grupului Gavrilă prin intermediul unei trilogii („Apoape linişte“). Selectat și apoi prezentat în februarie  la Festivalul Filmului de la Berlin în cadrul secțiunii Forum, prima parte a lungmetrajului („Portretul luptătorului la tinerețe”) evident că a deranjat o serie de persoane care au încercat să cenzureze apariția sa la festival, prin diverse articole de ziar sau scrisori oficiale. Motivele? Evident, aceleași vechi vorbe-n vânt dar care au făcut atât de mult rău, aceleași etichete atât de ușor aruncate și utilizate: fascist, nazist, antidemocratic, legionar etc. Aceleași care au spus în trecut că  fenomenul comunist este, de fapt, un produs românesc, același care ascunde sub preș toată memorialistica și demnitatea neamului ăsta, aceleași care bagă sub covor repede-repede toată substanța României interbelice etc. etc. etc. Când citești cărți de memorialistică, ți se ridică părul după ceafă. Și totuși unii oameni sunt atât de determinați să submineze orice posibilă reacție „autentică”. Băi frate, dar o să scăpăm vreodată de oamenii ăștia defecți în creier și în suflet? Chiar așa suntem neamul nimănui? Chiar așa de ușor se rescrie istoria, fie ea și recentă? Chiar așa ușor manipulezi realitatea deși încă sunt o groază de supraviețuitori care îți demonstrează contrariul?

Noroc că, în numele „democrației” și „libertății de exprimare”

Ţie îţi pasă?

Ceva primit pe mail:

Salutare tuturor,

Ministerul Culturii organizeaza in aceste zile “concursuri” pe fiecare judet si Bucuresti pentru directorul Directiei de Cultura locala. Acesta e omul care decide toate demolarile de case istorice. In majoritatea judetelor, exista un singur candidat. La Bucuresti, singurul candidat este Eugen Plesca, un fost primar de sector cu studii juridice. Nu are nici o experienta legata de cultura. In judetul Hunedoara e un cantaret de muzica populara samd.

Singura zi in care putem protesta este luni, 1 iunie. Am aflat atat de tarziu pentru au incercat sa ascunda concursul!

Te asteptam luni de la ora 13,00 in fata Ministerului Culturii din Soseaua Kiseleff nr. 30 (in apropierea Muzeului Satului si Parcului Herastrau). Vom cere reluarea concursului in mod transparent.

Retine faptul ca inca putem opri viitoarele masacre arhitecturale. Inca putem sa taiem raul de la radacina. Ulterior, acesti oameni vor incepe sa semneze autorizatii de demolare pe banda rulanta daca noi nu luam atitudine! Gandeste-te un minut la asta, inainte de a concluziona ca luni ai lucruri mai importante de facut.

Cu stima,
Alexandru Binescu
Presedintele Asociatiei Bucuresti

Grr.. mrr.. err.. (muvi)

În uichendul de 1 mai am plecat cu niște prieteni prin minunata patrie. Să o văd și să mă bucur de ea (ceea ce s-a și întâmplat). Dar când m-am întors și am aruncat un ochi pe unele bloguri (sau la teveu), m-au apucat nervii. Peste tot apăreau poze care mai de care mai dezgustătoare: „cum e românu’ ”, „cum e Românica” și ce au văzut ei când au plecat să se distreze. Era o distanță aproape cosmică între ce văzură ei și ce văzurăm noi. Parcă erau două țări, fără vreo legătură între ele.

Zoe, Nichita şi.. încotro ne îndreptăm?

Un articol (ca multe altele) cu un scop precis de deconstrucţie. Pe faţă. Atât de pe faţă că îmi vine să.. Mă abţin. Îl voi comenta.. tot săptămâna asta când o să am niţel timp. Pentru cei care mai deschid o carte din an în Paşte (care nu e de comentarii sau biografia lui Sexxy Brăileanca) articolul este revoltător. Pentru restul.. este, în sfârşit, adevărul revelat! Printre indivizii supraapreciaţi, dna profesor universitar Zoe Petre (care ne reface – ca să nu zic că falsifică – istoria fără pic de.. jenă sau ruşine), se află şi Nichita Stănescu.

Şi pentru că tot este un personaj mediocru, supraapreciat în mod intenţionat (în detrimentul adevăraţilor) şi care dăunează grav substanţei.. societăţii civile, vă propun două creaţii aşa, ca de noapte bună. Hotărâţi voi.

Hai.. caramba, dna profesor Zoe Petre! Să vă fac cadou un volum cu scrierile lui Platon? Se pare că (printre alţii) v-a scapat şi nenea ăsta.

Poem

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...
(Din volumul „O viziune a sentimentelor”, 1964)

Poem – Tu plutesti…

Tu pluteşti ca un vis de noapte
deasupra sufletului meu.
Iţi sprijini tâmpla
de inima mea ca de o piatră roşie,
şi aştepţi să-ţi spun numele
tuturor lucrurilor
pe care eu am isprăvit de mult
să ţi le mai spun.
Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârşită,
înclinată ca mătasea unui steag
într-o zi fără vânt.
O, nu pleca nicăieri!
Îmi voi rupe inima cu un singur gest
al mâinii,
ca să răsară durerea care ştie
numele durerii,
ca să răsară dragostea mea de bărbat
care ştie numele tău ciudat, de femeie.
(Din volumul „Dreptul la timp”, 1965)

Într-o librărie din centrul Bucureştiului…

Un domn pe o lădiţă de plastic..

.. şi oferta variată, de toate pentru toţi:

Trianon.. un adevărat fix.. pentru cei ce învaţă selectiv istoria

Hai.. caramba aşa zise elite conducătoare ale statului român, neinteresate de protejarea intereselor naţionale! Cum te dai tu mare că eviţi confruntările directe? Prin neacordarea autorizaţiei de aterizare la Târgu Mureş a preşedintelui ungar? Pffff…păi aşa se face treaba? Nah.. drept dovadă că mai mult ne-aţi pus ţărână-n cap, indivizi incapabili, făr’ de imaginaţie şi cu gură mare ce sunteţi!

Hai.. caramba Marko Bela & co!  Adică cum vine asta dom’le? La mine-n ţară îţi permiţi să spui aşa ceva în mod repetat de-a lungul anilor şi să nu păţeşti nimic? Ce baftă avem! Mare baftă că nea’  Boudon ne-a lămurit cu “efectele perverse” şi nea’ Eminescu cu “pătura superpusă” (de care nici măcar liderii maghiarii nu scapă).. aşa pot să stau cât de cât liniştită că nu se va întâmpla nimic spectaculos în viitorul apropiat pe meleagurile noastre.

Cum de îmi permit tonul antidemocratic, netolerant şi naţionalist “îmbrăcat” în cuvintele astea (a nu se înţelege că am ceva cu ungurii.. ci doar cu ăia care nu-şi văd de treaba lor)? Păi, dacă e chiar aşa greu de priceput, ascultaţi albumul lui Tudor Gheorghe Mie-mi pasă. E cel mai simplu şi zău de nu este una din cele mai pertinente “analize” a politicianismului şi a crizei identitare care ne dau târcoale după ’89. Iată o mostră:

Download: copy-of-tudor-gheorghe-12-patriotismul.pdf

“Patriotismul nu-i brăţară sau papion sau pălărie. Să-l porţi sau nu. Să ţi se pară că-ţi vine sau nu-ţi vine, ţie. Te naşti cu el. Ţi-e-n datul sorţii.N-ai cum să-l lepezi de pe tine. Îl porţi ca pe-o cămaş-a morţii, nu-l cumperi de la curţi străine. Şi de vândut n-ai cum să-l vinzi. E un fel de suferinţă crestată dureros pe grinzi de suflet vechi şi de credinţă. Aud şi văd, citesc şi tac cuprins de-o silă ancestrală. Plâng de ruşine c-am fost dac şi c-am ajuns acum zăbală în gura ştirbă a nu ştiu cui, care-mi molfăie mândria şi-mi bate lacrimile-n cui şi-mi răstigneşte poezia.”  (T.G.)

Pentru mai multe detalii privind “ciocnirile” româno-maghiare de felurite intensităţi, urmăriţi blogul lui Dan Tanasa, un tânăr făr’ de odihnă, care-i “plezneşte” respectuos ori de câte ori îşi iau nasul la purtare.

Marko Bela: ‘Cuvantul romanesc «niciodata» va insemna «in curand» in maghiara’

Q: Ce, băh, ești lacom? R: Nu! Sunt capitalist! (*)

Din ciclul „tupeu fără limite”, „nepasare cruntă”, „fără număr, fără număr” … ce mai contează cum îi zicem? Toate „însemnează” fix același lucru!

Petre Ţuţea – dialog extras

Extrase interviu 1989:

P.Ţ. :Cu religia intri în cimitir la plimbare. Cu filozofia intri în cimitir cum a intrat prietenul meu Cioran: prin disperare.

Eliade s-a detaşat conştient teoretic de istorism. Cioran s-a înecat în istorie.

Plagiat.. competenţă.. e vreo diferenţă?

Zilele trecute, în sfârşit, am început să scriu la licenţă.. da, este foarte târziu, ştiu.

Însă ceva ciudat s-a petrecut.

A fost odată ca-n povești..

.. a fost ca niciodată un Cocoș care-avea o parcare.. de fapt cam pe toate din ogradă.. și, uite-așa, oile cu roți și motoare behăie de supărare-n fiecare zi.