O ştire faină..

… cică băieţii şi fetele de la Ministerul Turismului au o rugăminte fierbinte: să li se ofere din partea companiilor de publicitate, pe gratis, panouri outdoor pentru a promova turismul românesc. Încet-încet ajung  nu mă mai revolt când aud de strategiile de promovare adoptate după ani de studiu asiduu, experienţă cu carul şi.. farmec personal. Nu de alta, dar  zău că-mi strict sănătatea şi nervii de pomană. Aşa că nu-mi rămâne decât să mă amuz. Mă amuz că această doleanţă îmi aduce aminte de o scenă de acum două zile. Mama şi copilul de vreo 3-4 anişori, la cumpărături. Evident, copilul vroia. Aşa că.. cerea mamei ceea ce el nu putea lua (gândul nu-i stătea la afaceri că era prea mititel, în mod sigur nu avea noţiunea banilor..poate singura alternativă era să fure..). Maică’sa, probabil pentru a nu-l răsfăţa prea tare, l-a refuzat imediat. Băieţelul a început să plângă, dar când a văzut că nu se poate şi nu se poate, s-a liniştit şi a zis: lasă că mă fac eu mare! Cam aşa şi cu guvernanţii noştri. Hai.. caramba, netrebnicilor!

Ministerul Turismului roagă firmele de publicitate să-i pună la dispoziţie gratuit panouri outdoor

Din seria BD: “Ce facem când găsim pe stradă…”

… un motociclist căzut în intersecţie? Nu încercaţi să-l ocoliţi, ajutaţi-l!

Acum două zile eram într-o intersecţie, la volan, pe un drum secundar. Trebuia să fac la stânga.
Pe drumul principal, ceva mai departe de mine, era o tipă pe motor (mare, frumos şi rosu.. dar greu al naibii). Tipa încetineşte înaintea trecerii de pietoni şi atunci eu o zbughesc pe linia de tramvai. Însă, în timp ce traversam acea jumătate de bulevard, nu ştiu de ce, dar mă uitam la ea. Atunci am observat o mişcare nefirească. Nu ştiu dacă era începătoare sau pur şi simplu a fost neatentă. Cert e că a mişcat din ghidon (sau cum i-o zice) în timp ce mai avea niscai viteză. Rezultatul a fost evident: gagica a “planat” în faţă, peste motor. S-a dus vreo 2-3 metri pe burtă. A avut noroc că maşina din spatele ei a frânat la timp.
În timp ce aşteptam să mi se acorde prioritate, o văd că se ridică destul de repede şi că fuge după nişte bucăţi de plastic din cască. Îmi zic că e ok. Deschid geamul şi strig către ea dar nu mă aude. Apoi observ cum singură se chinuia să ridice mastodontul ăla de motor din milocul drumului şi nu reuşea.
Între timp, şoferii din spatele ei formează o coloană şi încep nervoşi să claxoneze ca demenţii. Alţii încearcă să o depăşească pe linia de tramvai. Toate astea.. în timp ce ea nu reuşea să ridice hurdubaia.
După ce am tras o înjurătură, îndrept maşina pe linia de tramvai, pun avarie (toanta de mine lasă maşina pornită.. noroc că nu a fost un deştept prin preajmă că putea să fugă cu ea..) şi ţâşnesc spre ea. Era să mă calce unu din şoferii nervoşi că.. nu puteau trece de tipă. Amandouă (apoi vine şi un pieton de prin preajmă) ne-am chinuit să ridicăm motorul ăla şi să îl scoatem din drum. Tipa era în mod evident şocată, dar nu avea decât câteva julituri (era bine echipată).
Toate astea s-au întâmplat în nu mai mult de 10 secunde.
Apoi îmi aduc aminte că am lăsat maşina deschisă şi întorc capul… şi ce observ? Că sensul celălalt era blocat.. de mine ) Aşa că o las pe “actriţa principală” cu respectivul domn şi fug înapoi la maşină. Însă m-am mirat că nimeni nu claxona pe partea cealaltă. Erau 2 tramvaie care aşteptau, iar pe banda de mers era coloană.

După şocul iniţial cu tembelii care erau nervoşi că pierdeau 20 de secunde din viaţă (în loc să ajute!!!), am mai avut încă unul. De fapt, eu blocam doar tramvaiele, nu şi maşinile. Dar maşinile opriseră şi stăteau ca la spectacol, asemeni şoferului de tramvai. Lumea admira iar eu eram aproape blocată. Mă simţeam într-o piesă de teatru ieftină şi proastă. Îmi revin, mai trag o înjurătură sănătoasă, mă urc în maşină şi pornesc spre casă.

Deci.. cât de cretin poţi să fii? Hai.. caramba!

Grr.. mrr.. err.. (muvi)

În uichendul de 1 mai am plecat cu niște prieteni prin minunata patrie. Să o văd și să mă bucur de ea (ceea ce s-a și întâmplat). Dar când m-am întors și am aruncat un ochi pe unele bloguri (sau la teveu), m-au apucat nervii. Peste tot apăreau poze care mai de care mai dezgustătoare: „cum e românu’ ”, „cum e Românica” și ce au văzut ei când au plecat să se distreze. Era o distanță aproape cosmică între ce văzură ei și ce văzurăm noi. Parcă erau două țări, fără vreo legătură între ele.

Aterizare forţată pe şosea. La noi cum ar fi?

“Orăşelul Winterheaven din Statele Unite a fost scena unei demonstraţii de virtuozitate aviatică. Un pilot amator a dovedit o prezenţă de spirit remarcabilă, în momentul în care motorul avionului pe care îl pilota s-a oprit, americanul a aterizat avionul intrat în picaj pe un drum public, pe care, din fericire, nu se afla nimeni.“

Nu e un efort de imaginaţie. Din păcate, realitatea e cunoscută de noi toţi. Şi recunoscută (poate că tocmai din această cauză suntem şi.. necunoscuţi în lumea asta mare).

Am senzaţia că dacă treaba asta se întâmpla la noi, la ştiri apărea prezentată ca un tragic accident, indiferent de abilităţile extraordinare pe care pilotul le-ar  putea deţine, indiferent de “manifestarea vocaţiei” lui etcetera. Mai sunt şi alte lucruri care contează. Contextul. Plasamentul tău în cadrul unui “întreg” care .. e cum e în anumite spaţii..

Nu vreau să fiu rea însă existau doar 4 posibile scenarii:

1. Aterizează pe drumul plin de gropi (“Aici sunt banii dvs. aşa că luaţi picamărul şi spargeţi asfaltul..”), pierde controlul “vehiculului”  că, săracul, nu ştie pe unde  să “conducă”, realizează că nu are rost, se mototoleşte bine şi printr-un miracol cei dinăuntru scapă cu viaţă;
2. Aterizează pe un drum vălurit de la greutatea tirurilor ce trec pe acolo, combinată cu o treabă prost făcută (asfaltu’ nu tre’, dom’le, să fie bun că următoarea guvernare pe ce îşi mai construieşte spiciu’ helectoral?), pierde controlul “vehiculului”, se mototoleşte bine şi printr-un miracol cei dinăuntru scapă cu viaţă (dacă nu trece taman atunci o “gaşcă de tirişti”);
3. Aterizează pe DN1 sau pe (luaţi la alegere orice blvd) Nicolae Bălcescu, unde maşinile merg bară la bară cu 5 km/h. Acolo grozavă tragedie să aterizezi pe autoturismele oamenilor (şi, totuşi, preferi asta decât să rămâi înţepenit în vreun turn nou construit în Oraşul lu’ Bucur plin de arhitecţi geniali, întreţinuţi de o primărie şi mai brează);
4. Aterizează pe una din muuuultele parcări Dalli (un mai vechi articol-revoltă ce aborda problema parcărilor, locuri în care s-a investit enorm de “mult” şi se recuperează extrem de “puţin” .. ) şi pune companiile de asigurări la plată (sâc! la asta nu v-aţi gândit să puneţi în contracte: un avion să cadă pe maşină. haha. so gimme my money! >:) )

Ah, scuze. De fapt, mai e şi a 5-a situaţie, cea fericită. Aterizează pe câmpurile patriei care, slavă Domnului, că-s destule. Şi nelucrate.. că tot am avut grijă să despădurim tot ce se putea. The forests were blockin’ our sunlight!

Hai..caramba! Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (ce pompos şi.. oficial sună! Şi îmi place pluralul de mă-nnebunesc… beneficiem, într-adevăr de multe autostrăzi; “fără număr, fără număr”). De fapt greşesc. Nu instituţia e de blamat.. că ea e doar produsul unor “băieţi deştepţi” care mimează că “satisfac” un tip de nevoie socială. Ah, să nu uităm fetele. N-aş vrea să discriminez, vai de vai! Sunt şi “fete dăştepte”, evident. E destul loc sub plapumă (sau să-i zic mai pe’a'dreaptă “pătura superpusă”?).

Zoe, Nichita şi.. încotro ne îndreptăm?

Un articol (ca multe altele) cu un scop precis de deconstrucţie. Pe faţă. Atât de pe faţă că îmi vine să.. Mă abţin. Îl voi comenta.. tot săptămâna asta când o să am niţel timp. Pentru cei care mai deschid o carte din an în Paşte (care nu e de comentarii sau biografia lui Sexxy Brăileanca) articolul este revoltător. Pentru restul.. este, în sfârşit, adevărul revelat! Printre indivizii supraapreciaţi, dna profesor universitar Zoe Petre (care ne reface – ca să nu zic că falsifică – istoria fără pic de.. jenă sau ruşine), se află şi Nichita Stănescu.

Şi pentru că tot este un personaj mediocru, supraapreciat în mod intenţionat (în detrimentul adevăraţilor) şi care dăunează grav substanţei.. societăţii civile, vă propun două creaţii aşa, ca de noapte bună. Hotărâţi voi.

Hai.. caramba, dna profesor Zoe Petre! Să vă fac cadou un volum cu scrierile lui Platon? Se pare că (printre alţii) v-a scapat şi nenea ăsta.

Poem

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...
(Din volumul „O viziune a sentimentelor”, 1964)

Poem – Tu plutesti…

Tu pluteşti ca un vis de noapte
deasupra sufletului meu.
Iţi sprijini tâmpla
de inima mea ca de o piatră roşie,
şi aştepţi să-ţi spun numele
tuturor lucrurilor
pe care eu am isprăvit de mult
să ţi le mai spun.
Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârşită,
înclinată ca mătasea unui steag
într-o zi fără vânt.
O, nu pleca nicăieri!
Îmi voi rupe inima cu un singur gest
al mâinii,
ca să răsară durerea care ştie
numele durerii,
ca să răsară dragostea mea de bărbat
care ştie numele tău ciudat, de femeie.
(Din volumul „Dreptul la timp”, 1965)

Făt Frumos din Lacrimă

Hai.. caramba! La cine mă refer? Păi.. la toţi cei cu “continuitate” în sistem.. îi bag în aceeaşi “găleată”.

Mesaj preluat de aici.

Mesaj creştin eminescian: eliminat dintr-o adaptare radiofonică?

Un român din oraşul american Newark, statul Delaware, a trimis o scrisoare deschisă către Radiodifuziunea Română despre cum o adaptare radiofonică elimină mesajul creştin din basmul “Făt-Frumos din lacrimă” de Mihai Eminescu, transmite Romanian Global News, care citează forumul România-USA.

Trianon.. un adevărat fix.. pentru cei ce învaţă selectiv istoria

Hai.. caramba aşa zise elite conducătoare ale statului român, neinteresate de protejarea intereselor naţionale! Cum te dai tu mare că eviţi confruntările directe? Prin neacordarea autorizaţiei de aterizare la Târgu Mureş a preşedintelui ungar? Pffff…păi aşa se face treaba? Nah.. drept dovadă că mai mult ne-aţi pus ţărână-n cap, indivizi incapabili, făr’ de imaginaţie şi cu gură mare ce sunteţi!

Hai.. caramba Marko Bela & co!  Adică cum vine asta dom’le? La mine-n ţară îţi permiţi să spui aşa ceva în mod repetat de-a lungul anilor şi să nu păţeşti nimic? Ce baftă avem! Mare baftă că nea’  Boudon ne-a lămurit cu “efectele perverse” şi nea’ Eminescu cu “pătura superpusă” (de care nici măcar liderii maghiarii nu scapă).. aşa pot să stau cât de cât liniştită că nu se va întâmpla nimic spectaculos în viitorul apropiat pe meleagurile noastre.

Cum de îmi permit tonul antidemocratic, netolerant şi naţionalist “îmbrăcat” în cuvintele astea (a nu se înţelege că am ceva cu ungurii.. ci doar cu ăia care nu-şi văd de treaba lor)? Păi, dacă e chiar aşa greu de priceput, ascultaţi albumul lui Tudor Gheorghe Mie-mi pasă. E cel mai simplu şi zău de nu este una din cele mai pertinente “analize” a politicianismului şi a crizei identitare care ne dau târcoale după ’89. Iată o mostră:

Download: copy-of-tudor-gheorghe-12-patriotismul.pdf

“Patriotismul nu-i brăţară sau papion sau pălărie. Să-l porţi sau nu. Să ţi se pară că-ţi vine sau nu-ţi vine, ţie. Te naşti cu el. Ţi-e-n datul sorţii.N-ai cum să-l lepezi de pe tine. Îl porţi ca pe-o cămaş-a morţii, nu-l cumperi de la curţi străine. Şi de vândut n-ai cum să-l vinzi. E un fel de suferinţă crestată dureros pe grinzi de suflet vechi şi de credinţă. Aud şi văd, citesc şi tac cuprins de-o silă ancestrală. Plâng de ruşine c-am fost dac şi c-am ajuns acum zăbală în gura ştirbă a nu ştiu cui, care-mi molfăie mândria şi-mi bate lacrimile-n cui şi-mi răstigneşte poezia.”  (T.G.)

Pentru mai multe detalii privind “ciocnirile” româno-maghiare de felurite intensităţi, urmăriţi blogul lui Dan Tanasa, un tânăr făr’ de odihnă, care-i “plezneşte” respectuos ori de câte ori îşi iau nasul la purtare.

Marko Bela: ‘Cuvantul romanesc «niciodata» va insemna «in curand» in maghiara’

un soi de.. deja-vu

.. Ţara arde şi… baba se scarpină .. fix ca pe vremea lui Ceaşcă. Hai.. caramba, nea’ Boc (& co)!

Boc ornează Palatul Cotroceni cu patrimoniul Muzeului de Arta al României

Gardianul, 13-03-2009

♦ Printr-o hotarâre de guvern adoptata la sfârsitul lunii februarie, premierul Emil Boc vaduveste patrimoniul Muzeului National de Arta al României de o serie de obiecte religioase de o valoare inestimabila. Aceste obiecte urmeaza ca, incepând cu luna aprilie, sa intre in administrarea Administratiei Prezidentiale. Drept consecinta, patrimoniul Muzeului de Arta urmeaza sa fie diminuat cu valoarea de inventar a bunurilor in cauza. In anexa hotarârii se modifica termenul si se prevede ca aceste obiecte urmeaza sa intre in proprietatea Administratiei Prezidentiale

biserica, preotul și.. românul

Prima poruncă: Sa n-ai alti dumnezei! - Ca-n viata.

gânduri stupide și.. blamabile

O vreme revenisem la vechile sentimente.. un blog este inutil. Oricum sunt mai multe în lumea asta decât datoria externă a SUA și, în plus, care ar fi utilitatea? Blogul nu e spațiu unde să stai la palavre, sau să te revolți, să faci mărturisiri, să „te-afișezi” sau mai știu eu ce.. dar decât să fac un proiect care e ff urgent, prefer să scriu aici .. aici nu sunt „reguli”. Așa că, momentan, I is back. (poate că cine a inventat blogurile s-a gândit că oamenii ar trebui să aibe senzația că fac ceva, că pot schimba ceva în lume, că „vocea” lor contează.. că sunt importanți (și nu doar o dată la 4 ani).

Se spune (chiar și eu am afirmat cu convingere de mult prea multe ori) că omul modern e un nene rău (sau o tanti..sa nu discriminam),