A split second..

Deşi nu vroiam să aduc în discuţie treaba asta, extrem de supărătoare (cel puţin pentru mine), totuşi aleg să o fac.

Aterizare forţată pe şosea. La noi cum ar fi?

“Orăşelul Winterheaven din Statele Unite a fost scena unei demonstraţii de virtuozitate aviatică. Un pilot amator a dovedit o prezenţă de spirit remarcabilă, în momentul în care motorul avionului pe care îl pilota s-a oprit, americanul a aterizat avionul intrat în picaj pe un drum public, pe care, din fericire, nu se afla nimeni.“

Nu e un efort de imaginaţie. Din păcate, realitatea e cunoscută de noi toţi. Şi recunoscută (poate că tocmai din această cauză suntem şi.. necunoscuţi în lumea asta mare).

Am senzaţia că dacă treaba asta se întâmpla la noi, la ştiri apărea prezentată ca un tragic accident, indiferent de abilităţile extraordinare pe care pilotul le-ar  putea deţine, indiferent de “manifestarea vocaţiei” lui etcetera. Mai sunt şi alte lucruri care contează. Contextul. Plasamentul tău în cadrul unui “întreg” care .. e cum e în anumite spaţii..

Nu vreau să fiu rea însă existau doar 4 posibile scenarii:

1. Aterizează pe drumul plin de gropi (“Aici sunt banii dvs. aşa că luaţi picamărul şi spargeţi asfaltul..”), pierde controlul “vehiculului”  că, săracul, nu ştie pe unde  să “conducă”, realizează că nu are rost, se mototoleşte bine şi printr-un miracol cei dinăuntru scapă cu viaţă;
2. Aterizează pe un drum vălurit de la greutatea tirurilor ce trec pe acolo, combinată cu o treabă prost făcută (asfaltu’ nu tre’, dom’le, să fie bun că următoarea guvernare pe ce îşi mai construieşte spiciu’ helectoral?), pierde controlul “vehiculului”, se mototoleşte bine şi printr-un miracol cei dinăuntru scapă cu viaţă (dacă nu trece taman atunci o “gaşcă de tirişti”);
3. Aterizează pe DN1 sau pe (luaţi la alegere orice blvd) Nicolae Bălcescu, unde maşinile merg bară la bară cu 5 km/h. Acolo grozavă tragedie să aterizezi pe autoturismele oamenilor (şi, totuşi, preferi asta decât să rămâi înţepenit în vreun turn nou construit în Oraşul lu’ Bucur plin de arhitecţi geniali, întreţinuţi de o primărie şi mai brează);
4. Aterizează pe una din muuuultele parcări Dalli (un mai vechi articol-revoltă ce aborda problema parcărilor, locuri în care s-a investit enorm de “mult” şi se recuperează extrem de “puţin” .. ) şi pune companiile de asigurări la plată (sâc! la asta nu v-aţi gândit să puneţi în contracte: un avion să cadă pe maşină. haha. so gimme my money! >:) )

Ah, scuze. De fapt, mai e şi a 5-a situaţie, cea fericită. Aterizează pe câmpurile patriei care, slavă Domnului, că-s destule. Şi nelucrate.. că tot am avut grijă să despădurim tot ce se putea. The forests were blockin’ our sunlight!

Hai..caramba! Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (ce pompos şi.. oficial sună! Şi îmi place pluralul de mă-nnebunesc… beneficiem, într-adevăr de multe autostrăzi; “fără număr, fără număr”). De fapt greşesc. Nu instituţia e de blamat.. că ea e doar produsul unor “băieţi deştepţi” care mimează că “satisfac” un tip de nevoie socială. Ah, să nu uităm fetele. N-aş vrea să discriminez, vai de vai! Sunt şi “fete dăştepte”, evident. E destul loc sub plapumă (sau să-i zic mai pe’a'dreaptă “pătura superpusă”?).

“Raiu’ e ce faci şi iadu’ tot la fel. Ce dai aia iei.”

De ceva vreme mă tot gândesc la ideea de corect.

E-un “nu ştiu ce” ş-un “nu ştiu cum”

De-or trece anii…

De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăce,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un “nu ştiu cum” ş-un “nu ştiu ce”.

M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deşi nu e decât femeie,
E totuşi altfel, “nu ştiu cum”.

De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăce;
Dac-al ei glas e armonie,
E şi-n tăcere-i “nu ştiu ce”.

Astfel robit de-aceeaşi jale
Petrec mereu acelaşi drum…
În taina farmecelor sale
E-un “nu ştiu ce” ş-un “nu ştiu cum”.

(M.E.)

Fast car – Tracy Chapman

„You got a fast car
But is it fast enough so we can fly away
We gotta make a decision
We leave tonight or live and die this way”