Când te plimbi cu metroul, e imposibil să nu rămâi cu tot felul de imagini, sunete sau mirosuri întipărite-n minte. De regulă, nu sunt dintre cele mai plăcute. Ori că miroase’a 2x∏, ori că vezi cerșetori care-ți stârnesc un sentiment de milă sau cruntă iritare, ori auzi dialoguri care mai de care mai ciudate (silicoane, Doreli, machiaje, mașini) .. tot în aceeași arie se subscriu.
De curând, însă, am fost martoră a unei întâmplări care poate fi etichetată drept hazlie (în condițiile în care ești detașat). O copilă, plină de fițe, machiată excesiv și ”decoltată” în aceeași măsură, dar care nu avea mai mult de 13 ani, stătea pe un scaun și, concentrată, butona încontinuu. În mâini, avea 2 telefoane mobile de ultimă generație. Și cum întâmplarea făcea să stau chiar lângă ea, am tras cu ochiul la ce ”search on Google” initiase. Aproape instant am pufnit în râs. Noroc că și eu, la rându-mi, eram ”angajată într-o convorbire telefonică” la umilul meu Nokia, altfel lumea ar fi crezut că am luat-o razna. Motivul? Fătuca avea o întrebare existențială și căuta grozav de insistent un răspuns (prin rearanjarea cuvintelor, că nu găsea soluția) .. pe Gugăl: ”caria [prin sărut] se ia?”. ?!? Nu știam ce e mai uluitor, că aparent nu știa cuvântul contagios sau că… punea o asemenea întrebare. Nu zic că era prea mică pentru astfel de interese că știu și eu cam ce se întâmplă prin școlile generale… dar zău așa. Pentru asta plătesc părinții ei telefoane cu touch-screen, abonamente de net și… școală? Se pare că, într-adevăr, internetul – deși îți oferă o groază de informații utile – atunci când nu ai nimic în cap, el chiar îți oferă nimicul pe tavă (o discuție similară vezi și aici). Același lucru și cu cărțile. E o modă să citești la metrou, arăți că ești „telectual”.. dar mă apucă pandalia când văd ce anume se citește (aka mari creații - vezi critica lui Arghezi)
Iac’asa râsul dispare când mă gândesc că.. școala românească, în loc să ”producă” mai mulți tineri cu ambiții (suținute prin muncă, răbdare și respect) care să schimbe societatea în bine, îmi creează pe bandă rulantă tineri spălați pe creier. Asta în timp ce elitele noastre nu știu ce taxe să mai inventeze (vezi taxa pe pământul de sub bloc), ce să mai vândă pe o nimica toată (vezi știrea), ce legi cretine să mai dea (vezi întreaga discuție despre oligofrena lege a educației) sau cum să se mai ascundă (vezi știrea).
Într-o lume aflată în constantă mișcare (dar încotro?), tinerii sunt din ce în ce mai confuzi (și cu voie, și fără de voie), de la o vârstă din ce în ce mai fragedă (probabil că aici, și familia are o influență diminuată). Chiar dacă sunt mulți care vor, sunt tare împrăștiați. Și în ciuda intensificării comunicațiilor specifice epocii, mi-e teamă că cei ce cu adevărat trebuie să se întâlnească, ratează momentele.
Și mai mi-e teamă că s-a dus vremea unei posibile apariții a ”tinerei generații” (vezi Mircea Vulcănescu).. pur și simplu rămânem blocați în generațiile demografice cu spiritul capturat de pretenții fără măsură, cu inima blocată’n identitatea europeană și cu mintea…ancorată”n absurd.
