Deşi nu vroiam să aduc în discuţie treaba asta, extrem de supărătoare (cel puţin pentru mine), totuşi aleg să o fac. (mai mult…)
Aterizare forţată pe şosea. La noi cum ar fi?
“Orăşelul Winterheaven din Statele Unite a fost scena unei demonstraţii de virtuozitate aviatică. Un pilot amator a dovedit o prezenţă de spirit remarcabilă, în momentul în care motorul avionului pe care îl pilota s-a oprit, americanul a aterizat avionul intrat în picaj pe un drum public, pe care, din fericire, nu se afla nimeni.“
Nu e un efort de imaginaţie. Din păcate, realitatea e cunoscută de noi toţi. Şi recunoscută (poate că tocmai din această cauză suntem şi.. necunoscuţi în lumea asta mare).
Am senzaţia că dacă treaba asta se întâmpla la noi, la ştiri apărea prezentată ca un tragic accident, indiferent de abilităţile extraordinare pe care pilotul le-ar putea deţine, indiferent de “manifestarea vocaţiei” lui etcetera. Mai sunt şi alte lucruri care contează. Contextul. Plasamentul tău în cadrul unui “întreg” care .. e cum e în anumite spaţii..
Nu vreau să fiu rea însă existau doar 4 posibile scenarii:
- Aterizează pe drumul plin de gropi (“Aici sunt banii dvs. aşa că luaţi picamărul şi spargeţi asfaltul..”), pierde controlul “vehiculului” că, săracul, nu ştie pe unde să “conducă”, realizează că nu are rost, se mototoleşte bine şi printr-un miracol cei dinăuntru scapă cu viaţă;
- Aterizează pe un drum vălurit de la greutatea tirurilor ce trec pe acolo, combinată cu o treabă prost făcută (asfaltu’ nu tre’, dom’le, să fie bun că următoarea guvernare pe ce îşi mai construieşte spiciu’ helectoral?), pierde controlul “vehiculului”, se mototoleşte bine şi printr-un miracol cei dinăuntru scapă cu viaţă (dacă nu trece taman atunci o “gaşcă de tirişti”);
- Aterizează pe DN1 sau pe (luaţi la alegere orice blvd) Nicolae Bălcescu, unde maşinile merg bară la bară cu 5 km/h. Acolo grozavă tragedie să aterizezi pe autoturismele oamenilor (şi, totuşi, preferi asta decât să rămâi înţepenit în vreun turn nou construit în Oraşul lu’ Bucur plin de arhitecţi geniali, întreţinuţi de o primărie şi mai brează);
- Aterizează pe una din muuuultele parcări Dalli (un mai vechi articol-revoltă ce aborda problema parcărilor, locuri în care s-a investit enorm de “mult” şi se recuperează extrem de “puţin”
.. ) şi pune companiile de asigurări la plată (sâc! la asta nu v-aţi gândit să puneţi în contracte: un avion să cadă pe maşină. haha. so gimme my money! >:) )
Ah, scuze. De fapt, mai e şi a 5-a situaţie, cea fericită. Aterizează pe câmpurile patriei care, slavă Domnului, că-s destule. Şi nelucrate.. că tot am avut grijă să despădurim tot ce se putea. The forests were blockin’ our sunlight!
Hai..caramba! Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (ce pompos şi.. oficial sună! Şi îmi place pluralul de mă-nnebunesc… beneficiem, într-adevăr de multe autostrăzi; “fără număr, fără număr”). De fapt greşesc. Nu instituţia e de blamat.. că ea e doar produsul unor “băieţi deştepţi” care mimează că “satisfac” un tip de nevoie socială. Ah, să nu uităm fetele. N-aş vrea să discriminez, vai de vai! Sunt şi “fete dăştepte”, evident. E destul loc sub plapumă (sau să-i zic mai pe’a'dreaptă “pătura superpusă”?).
Uimită – partea a doua (Brigada de Poliţie Rutieră)
(Pentru 13:33 minute, imaginează-ţi că aici, la graniţa nordică a Ţării Româneşti, pe-un vârf de munte, se afla “cuibul de vulturi al vitejilor de demult”, o mână de oameni dedicaţi unor Idei -ce astăzi, nouă, ne par învechite-.. şi capabili să pună serioase probleme numeroaselor oştiri străine de aceste meleaguri)
- Cetatea Poienari
Dar să revenim în prezent, la partea cu uimirea.
ora 21:30 Sun la Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti. Îmi răspunde respectuos un domn şi îmi dă numărul de la Info trafic (dacă vă e util, 021.330.05.72).
ora 21:32 Sun la Info trafic şi răspunde un alt domn, la fel de respectuos. Îl întreb de Transfăgărăşan, dacă este deschis românului însetat de drum şi de istorie. Îmi spune că trebuie să îşi sune colegii din Argeş şi îmi cere numărul de telefon.
ora 21:42 [ţţrrr telefonul] Îşi cere scuze de deranj (?!) şi îmi spune că îi pare rău. Transfăgărăşanul e închis şi sunt raportate o mulţime de avalanşe importante. Mă desumflu. Dar nenea mă întreabă unde anume vroiam să merg. Îi spun că la Cetatea Poienari. Îşi cere scuze din nou (?!) că nu ştie exact care este drumul. Recunoaşte că, “spre rusinea lui”, nu a ajuns niciodată acolo. Apoi, cu hotărâre-n glas, zice că intenţionează să se uite pe hartă şi mă anunţă. Eu, în mod politicos şi cu o voce care nu prea mi-o recunoşteam, îi spun că nu trebuie să se deranjeze atâta pentru mine. Continuă şi spune că asta este datoria şi plăcerea lui (?!). Rămân şi mai paf decât eram înainte.
ora 21:42 [din nou ţţrrr telefonul] Acelaşi nene, cu aceeaşi voce plăcută. Spune că am noroc. Că o pot lua pe Curtea de Argeş şi de acolo cetatea e înspre Cheile Argeşului, pe platoul Muntelui Cetatea, la 27 de km pe Transfăgărăşan, iar acea porţiune este deschisă şi sigură. Îi mulţumesc pentru tot şi îl întreb cu cine am avut plăcerea să discut: comisar şef Drăghici. [pauză; îmi aduc aminte că trebuie totuşi să respir]. El îmi urează sănătate, drum bun şi Sărbători fericite alături de cei dragi. Eu, uimită că.. sunt din ce în ce mai uluită de tot ce se întâmplă cronologic vorbind, îi răspund la urări şi ne luăm la revedere.
ora 22:00 Citesc diverse despre cetate, mă uit la poze dar mă surprind, din când în când, că îmi reamintesc şi retrăiesc momentele de uimire totală. Iaca’şa.. mai există şi neni dintr’ăştia în poliţia română..şi mai sunt şi şefi pe de’asupra. Carevasăzică, am avut dreptate; oamenii te pot surprinde şi.. e de bine.
ora 23:45 OAU. (Aşa de rău am ajuns dacă mă minunez când dau de un om care se comportă.. ca un om? Ba mai mult, ca un profesionist? Cam trist..).
ora 00:00 Şi pentru că nu mai am timp să dorm, plec la drum, în munţi (şi nu la Poienari), unde trag nădejde să am parte de momente de prospeţime şi de revigorare. Sper să nu fie prea multe camioane pe drum.
Bună dimineaţa … şi … Paşte fericit whoever, wherever you are (şi pentru că timpul ne domină, am omis whenever-ul)!
Dar ca să vă binedispuneţi (în lipsă de altceva..), ia’că’tă un mare actor, Horaţiu Mălăele
Uimită – partea întâi
Cât de uşor împărţim în stânga şi în dreapta cu etichete. Cât de uşor refuzăm oamenilor şansa ce o merită. Cât de uşor poţi primi nişte palme care să te trezească la realitate.. cât de uşor.. şi, totuşi, cât de tare ne complicăm propria viaţa (dar şi a celorlalţi).
I dreamed a dream from Les Miserables
I dreamed a dream in time gone by (mai mult…)
Dibuirea răspunsului corect?!
Dacă ştirea asta este pe bune, mă aflu în ridicola situaţie de a.. nu avea reacţie. Nici măcar să spun obişnuitul “Hai.. caramba!”. E de plâns, e de râs.. e de povestit până şi nepoţilor sau.. e ceva mai mult decât ce apare la nivel de media? Habar n-am. Tot ce ştiu e că.. nu prea pricep cum stă treaba, ba chiar deloc. Şi, în plus, trebuie să recunosc încă o dată că “people never cease to amaze me” (aici sunt valabile ambele semne, +/-)
Eugène Ionesco, interzis românilor
Evenimentul Zilei, aprilie 2009
Fiica lui Eugen Ionesco a interzis prezentarea pieselor tatălui ei în limba română
CONTROVERSĂ. „Fiica scriitorului, Marie-France, nu mai acceptă să se joace nicio piesă a tatălui ei în limba română”, explică Nicolae Manolescu. (mai mult…)
Poza zilei..
Şi pentru că astăzi mi-a fost dat să “ascult” gingăşia şi tandrul, mi-am adus aminte de nişte imagini făcute peste uichend. (mai mult…)
“Raiu’ e ce faci şi iadu’ tot la fel. Ce dai aia iei.”
De ceva vreme mă tot gândesc la ideea de corect. (mai mult…)
Niu end guddish
Mai sunt şi melodii noi care mi se par faine.. la un moment dat începusem să cred că e un tipar din care nimeni nu e capabil să iasă. Maybe, there is still hope for.. real music nowadays (exagerez niţel, evident).
Spune-se că-n holdă coaptă macul îl dezbraci c-o şoaptă.
Uichend plăcut, folks!
(Deepak Chopra – A lover’s madness / Gift of love, Rumi Album)
Lucian Blaga – Spune-o-ncet, n-o spune tare
Spune-o încet, n-o spune tare:
Iată, aceştia suntem noi.
Când e singur fiecare,
Sufletele nu-s în noi.
Stăm alături, eu şi tu?
Sufletele noastre sunt în noi,
Când suntem doi.
Altfel nu!
(mai mult…)
