Petre Ţuţea - dialog extras

Extrase interviu 1989:

P.Ţ. :Cu religia intri în cimitir la plimbare. Cu filozofia intri în cimitir cum a intrat prietenul meu Cioran: prin disperare.

Eliade s-a detaşat conştient teoretic de istorism. Cioran s-a înecat în istorie. Nu ştiu de ce gluma asta de a face istorie se duce atât de mult. Au făcut grecii antici istorie. Mai sunt? Dacă ai cultul istoriei, ai cultul mişcării.. apariţiei şi dispariţiei. Faci jocul acesta al istoriei universale între apariţie şi dispariţie. E consolator acest lucru? Pentru că civilizaţia greacă a dispărut chiar dacă ne mai mângâiem în universul ideilor platonice. Nu se mai trăieşte la Bucureşti ca la Atena antica, nu? Cotidianul bucureştean nu e cotidianul atenian antic. Singura noastră scăpare, ceea ce a neliniştit omul modern a fost istorismul. Perspectiva istorică a vieţii şi lumii. Aceasta a dus în cimitir. Fiindcă istoria nu te învaţă numai că faci ceva, ca popor.

Tot ce însemnezi în popor devine discutabil prin faptul că nu porţi la infinit facerea ta, ci dispari şi apare altcineva care chiar dacă nu te înlocuieşte, te prelucrează. Dacă nu poţi ieşi din devenire, nu poţi scăpa de tristeţe. Tristeţea metafizică e fructul devenirii. Omul se naşte, creşte, îmbătrâneşte şi moare. Toată tristeţea metafizică a omului se cheama devenire. Sunt proştii istoricizanţi care se consolează prin devenire.. zice devenim mai civilizaţi, nu? Sau mai culţi. Şi.. adică murim ca şi capre.. mai mare lucru că există Immanuel Kant, există Descartes, există, mă rog, Newton, există, mă rog, atâţia mari creatori de cultură şi că există şi făuritorul de religie Cristos, da nu ne interesează. Ne înecăm în istorie. Păi tot pesimismul lui Cioran se cheamă historism. El nu e trist metafizic propriu zis - deşi aşa credea - pentru că îl întristează condiţia umană în genere, că omul e un animal muritor. E premisa cea mai concludentă că omul e un animal raţional şi muritor. Mai puteţi adăuga un atribut? Nu. Omul e un animal raţional şi muritor. Asta e cea mai bună definiţie a omului. Şi ceea ce e ciudat la Cioran nu este numai neliniştea de a fi om, e şi neliniştea de a fi român.

J: Credeţi că are vreun complex?

P.Ţ.: Se poate, din moment ce s-a manifestat disperat în ceea ce priveşte destinul nostru. El nu a crezut în destinul poporului român. E un pesimist.

J: Dar care credeţi că este raportul dintre universalismul şi enciclopedismul lui Eliade? Între puterea lui de a asimila pluralitatea de religii şi de idei religioase, pe de o parte, şi faptul că poporul român este un popor creştin şi cumva există o…

P.Ţ.: Uite ce vă spun eu. Eu mă gândesc la aceşti doi prieteni ai mei. Eu sunt prieten şi cu Mircea Eliade, am fost, şi cu Cioran. Şi am spus la un al treilea prieten al meu că Mircea Eliade este un om informat şi Emil Cioran un om foarte inteligent. Pesimismul lui Cioran, am scris eu, nu e pesimism de fapt ci el e revoltat. Păi toţi marii revoltaţi ai marilor popoare… păi şi ruşii au revoltaţi care sunt întristaţi de mărginirea rasei/neamului rusesc. Şi germanii. Neliniştea metafizică a limitării vizitează toate popoarele şi mari şi mici.

J: Păi, totuşi, în cadrul acestei limitări, Dostoievski era un mare creştin.

P.Ţ.: Păi dacă nu era creştin, la densitatea tristeţii lui metafizice ar fi fost cel mai dizolvant scriitor din istorie. Dar el s-a salvat prin creştinism. Acuma, să vă spun drept, am impresia, deşi Dostoievski a afirmat că nu poate să nu fie creştin, ar innebuni dacă nu ar fi creştin. Toţi oamenii care trăiesc metafizic neliniştit creştinismul sunt inferiori unei babe rurale care este bătută de imaginea Maicii Domnului când se închină. Cum încerci să gândeşti poziţia ta în raport cu.. adică în raporturi fundamentale cu tine insuţi, cu semenii, cu comunitatea, cu specia, universul şi cu Divinitatea, cum începi să te situezi în raporturile acestea, chiar daca esti genial, îţi simţi drama limitelor tale.