Share this:

Pentru că ultimele zile le-am petrecut la Brașov, unde a nins și au fost -7 grade, reîntoarcerea la toamnă s-a dovedit a fi una binevenită și calduroasă

©Carul cu boi, foto: Ciprian Grigorescu

Share this:

De multe ori legăturile dintre oameni, în nebunia lumii (post)moderne, nu mai apucă să se stabilească pe fundamente solide. Până la urmă, fiecare tip de civilizație își are propriul tipar al sociabilității. Dar nu pot să nu constat că din ce în ce mai mulți dintre noi nu avem timp. Nu avem timp să ne oglindim în Celălalt (Cooley), poate chiar nici pentru noi nu mai avem răbdare și timp. Cum emitea îndrăznet Ritzer prin teoria mcdonaldizării societății, încet-încet am început să standardizăm și eficientizăm aportul social pentru a câștiga timp.. dar cu ce costuri?

Share this:

Ungurimea îl consideră un pericol inclusiv după moarte și vrea să-i șteargă numele din spațiul „lor” public.

Libertatea îl prezintă ca un om pitic, murdar, cu dinți urâți și nebărbierit.

La Galați i se vandalizează anual statuia.

Demagogii proclamă ziua culturii naționale de 15 ianuarie dar nu inițiază nimic concret, decât vorbe-n vânt.

Instituțiile culturale își bat joc de moștenirea sa culturală peste hotare, iar GDS-ul, cu toate tentaculele sale, nu scoate-o vorbă.

Toți îl consideră poetul național, dar care suferea de patima femeilor și care a înnebunit de tot spre final…

La mormântul său vin tot mai puțini… și tot aceiași.

Alții, aflați la cârma unor pârghii de putere mai importante sau nu, se încăpățânează să demonstreze că a fost o nulitate. Sau că nu a fost decât un poet care s-a aflat în treabă.

….

Cred că s-ar intoarce-n mormânt dacă ar ști ce a rămas de pe urma minții și sacrificiului lui… iar impăratul austro-ungar dă petrecere de fericire… tot în mormânt că a scăpat de el nu doar fizic, ci și de memoria lui care nu mai are putere să coaguleze. Cine știe.. poate a aflat deja..

La multi ani, M.E.!

PS: câteva versuri ale lui Tudor Gheorghe, care se potrivesc perfect:

Poetul cântă de se-ncheagă lumina sângerie a serii. Nici un descântec nu dezleagă această taină a închegării. Încremenită de uimire, noaptea, luceferii și-i stinge. Tăcerea e o răzvrătire a morții când poetul plânge! Când râde, cearcănul amiezii se face uger și se-nfoaie să vină și să sugă iezii rămași orfani de căprioare. <span>De-o vreme însă tace, bietul. De spaimă tremură slujbașii. Domnilor, a tăcut poetul! Semn rău! Ne-or blestema urmașii!

Share this:

În ciberspațiu.. cu toții avem locul nostru

Cum am ajuns în Novaci…

Sociologia locurilor, prin excelenţă, creează premise, studiază realităţi şi intră în contact cu un eşafodaj de lumi care compun şi recompun într-un proces continuu actualitatea socială, în cazul nostru, pe cea românească. Iar în spiritul acestei idei, cercetarea întreprinsă în comunitatea novăceană a căpătat valenţele unui demers peregrinat, dacă nu a îmbrăcat chiar forma pelerinajului. Aceasta pentru că ţintea întocmai locurile-izvor, care posedă semnificaţii și indicii privind sănătatea socială, semne ale vitalităţii memoriei colective sau pentru identificarea unei căi de dezvoltare conformă cu tiparul identitar existent.

Acest studiu le urmează pe cele realizate în arealul Horezu-Slătioara, deja de mai bine de 10 ani, în aceeaşi zonă a „Olteniei de sub munte”. Recunoscută pentru salba sa de mănăstiri (a doua ca densitate după regiunea Moldovei), „Oltenia de sub munte” vine ca o continuare a cercetărilor din teritoriul dobrogean de o mare densitate scufundată (locuri de credinţă, locuri cetate, drumuri între acestea) a începuturilor noastre. Astfel, anul acesta a urmat localitatea gorjeană Novaci, spre care s-a deplasat o echipă de studenţi ai Facultăţii de Sociologie din Bucureşti. Această localitate a devenit spaţiul studiat pe calapodul unei metodologii relativ recente (neointerpretativă). Cu toate acestea, resursele sunt foarte limitate, inclusiv spaţiul instituţional de manevră culturală devenind tot mai restrâns (între cercetare şi publicare este o ruptură tot mai accentuată: azi se cere să publici articole, nici măcar cărți, cu orice preț, la număr; cercetarea ca educație studențească, de cunoaștere prin asimilarea locurilor, urmată firesc, iar nu imperativ de publicare, este deja de domeniul trecutului).

Cu toate acestea, micşorarea cartografiei cercetării a determinat o analiză în profunzime nu doar a locului, ci şi a oamenilor şi poveştilor lor.

Domnul „Pridică”

Share this:

Sâmbătă, 6 octombrie a.c., a fost organizat Congresul Românilor din Serbia, în localitatea Donji Milanovac, aflată pe malul drept al Dunării.

Pentru prima dată într-un cadru politic de o asemenea anvergură, românii din Timoc și din Banatul sârbesc se așează la aceeași masă, în calitatea lor oficială de reprezentanţi ai comunităților etnice naționale ale statului sârb. Astfel, întâlnirea de sâmbătă a reunit principalele organizații și formațiuni care caută să reprezinte interesele culturale, sociale, politice și economice ale românilor născuți și crescuți pe teritoriul vecinului României de la sud-vest.

Congresul a fost considerat de către participanții săi un pas esențial îndreptat spre o mai bună colaborare a liderilor români din Voivodina pe de o parte, cu cei stabiliți în Serbia de răsărit pe de alta. Principalele teme de discuție au fost importanța factorului lingvistic și al celui religios în prezervarea identitară (limba română literară), sinonimia vlah-român și perspectivele de viitor privind recensământul programat în 2011 în Serbia. Aceste teme centrale au fost considerate vitale dar, în același timp, inofensive la adresa suveranității statului sârb, comunitățile de români declarându-se loiale statului.

Însemnătatea întâlnirii a fost dovedită și prin prezența a numeroși oficiali ai statului român (Ambasada României la Belgrad, Departamentul Românilor de Pretutindeni, Guvern, Parlament, Academia Română, Institutul Cultural Român), a membrilor presei (din ambele state), reprezentanți ai Parlamentului de la Belgrad sau lideri religioși ai comunităților de pe teritoriul sârb (Episcopul Daniel și Protoierei Stavrofor Boian, slujitor la biserica din Malainiţa), cărora li s-a adăugat și Vlad Cubreacov, inițiatorul rezoluției adoptate de către Parlamentul European 1632 (2008).

Primul Congres al Romanilor din Serbia, în această formulă, a fost finalizat prin elaborarea unei Rezoluții semnate de către toți reprezentanții comunităților românești, eveniment realizat cu sprijinul activ al autorităților de la București care au oferit un exemplu de reacție fermă cu privire la politicile Serbiei în raport direct cu minoritatea românească de pe teritoriul său.

 

Declarația o puteți citi aici 

View this document on Scribd

Lao Tze (TaoDeChing)

Și pentru că acesta este un subiect pe cât de sensibil, pe atât de .. frecvent abordat, m-am gândit că puțină „lumină” din partea unor minți niciodată nu strică să fie împărtășită.

(vezi S1 cu detaliile privind locația și fenomenul)

Noica (De Caelo)

„Omul nu este propriul lui prezent. El este propriul lui viitor.”

The Way that can be experienced is not true;
The world that can be constructed is not true.
The Way manifests all that happens and may happen;
The world represents all that exists and may exist.

To experience without intention is to sense the world;
To experience with intention is to anticipate the world.
These two experiences are indistinguishable;
Their construction differs but their effect is the same.

Beyond the gate of experience flows the Way,
Which is ever greater and more subtle than the world.” (vezi S2)

sursa1: http://news.xinhuanet.com/english2010/photo/2010-03/18/c_13215605.htm

sursa2: http://www.chinapage.com/gnl.html

Share this:

Aveți mai jos câteva fragmente dintr-un interviu luat regizorului debutant Constantin Popescu jr. El a făcut posibilă transpunerea pe ecrane a luptei și rezistenței anticomuniste a grupului Gavrilă prin intermediul unei trilogii („Apoape linişte“). Selectat și apoi prezentat în februarie  la Festivalul Filmului de la Berlin în cadrul secțiunii Forum, prima parte a lungmetrajului („Portretul luptătorului la tinerețe”) evident că a deranjat o serie de persoane care au încercat să cenzureze apariția sa la festival, prin diverse articole de ziar sau scrisori oficiale. Motivele? Evident, aceleași vechi vorbe-n vânt dar care au făcut atât de mult rău, aceleași etichete atât de ușor aruncate și utilizate: fascist, nazist, antidemocratic, legionar etc. Aceleași care au spus în trecut că  fenomenul comunist este, de fapt, un produs românesc, același care ascunde sub preș toată memorialistica și demnitatea neamului ăsta, aceleași care bagă sub covor repede-repede toată substanța României interbelice etc. etc. etc. Când citești cărți de memorialistică, ți se ridică părul după ceafă. Și totuși unii oameni sunt atât de determinați să submineze orice posibilă reacție „autentică”. Băi frate, dar o să scăpăm vreodată de oamenii ăștia defecți în creier și în suflet? Chiar așa suntem neamul nimănui? Chiar așa de ușor se rescrie istoria, fie ea și recentă? Chiar așa ușor manipulezi realitatea deși încă sunt o groază de supraviețuitori care îți demonstrează contrariul?

Noroc că, în numele „democrației” și „libertății de exprimare”

Share this:

Zilele trecute am vizitat moșia domnitorului Moldovei și Munteniei, Gr. Ghica. Mai exact, am revenit pe bucățica din comuna Răcari, căci proprietățile familiei domnești sunt multe, dar relativ în aceeași stare de degradare, de ți se rupe sufletul în mii de bucățele. Am aflat că, după lupte teribile cu instituțiile române lipsite de orice ”candoare”, urmașii familiei (Antoine și Irina) au obținut o părticică din vastul domeniu de altă dată.

Share this:

Sunt câteva lucruri pe care le-am aflat de curând, cumva indirect, de la un urmaș al lui Brâncuși privind Ansamblul sculptural de la Tg Jiu. Lucruri care m-au pus pe gânduri.